Poveste cu lupi singuratici
Am revenit. Nici prin minte nu mi-a dat vreodată că Nikita va avea un moment în care nu-l va mai interesa arena. Că sabia lui, lucioasă, albă, tăioasă, va sta într-un colţ până când praful se va aşterne mătuind subţiriea lamei. A revenit? Poate că este din nou îndrăgostit. L-am privit, l-am întrebat, am obosit să aşteptăm răspuns. Chiar şi Anna a rămas la un moment dat fără întrebări. El, fără răspunsuri. Sau prea filosofice… Ne-am reunit pur şi simplu, după o despărţire pe care Nikita a ales-o, a încercat-o şi a dus-o până la sfârşit. Poate că ciuful acela negru care i-a crescut spre tîmple şi privirea de cîine hăituit la lumina lunii i-a prins bine. I-a revenit strălucirea aceea de înger tomnatic, veşnic neîncrezător şi totuşi atât de visător. În fond, nu poţi şti niciodată ce comoară se ascunde sub pernă, până nu reuşeşti să adormi bestia.
If you found this page useful, consider linking to it.
Simply copy and paste the code below into your web site (Ctrl+C to copy)
It will look like this: Poveste cu lupi singuratici
