Pasiunea pentru circ a spectatorilor din Romania și Europa în general este în cădere liberă.
Mulți o numesc pasiune stupidă sau chiar naivitate. Este adevarat ca circul și-a pierdut farmecul pe care il avea în perioada de glorie la începutul anilor 1800 când nume celebre ca Dan Rice și P.T. Barnum erau în culmea popularității. Nimeni nu mai știe cine a fost Giuseppe Chiarini sau Louis Soullier și câti oameni au impresionat prin numerele lor fascinante și pline de enrgie, revoluționând lumea showbusinessului.
Este adevarat că această decădere a circului s-a datorat în primul rând apariției televizorului și a cinematografelor, dar în același timp și de lipsa spectacolelor cu animale care a fost intersiză încă din 1960 în multe țări .
Puține circuri perecum Bailey Circus, Circul de Stat din Moscova sau Circus Royale din Australia mai au încă numere mixte cu clovni și animale.
Circul este o formă de artă pe cale de dispariție. Din ce în ce mai puțini oameni se bucură de curajul mâncătorilor de foc sau a celor care înghit săbii. Suntem o rasă pe cale de dispariție și probabil ca suntem ultima generație de circari care va mai bucura puținii oameni care încă ne îndrăgesc și se bucură de iscusința acrobaților la trapez, curajul dresorilor de animale sălbatice sau veselia clovnilor puși pe glume. Veniți și aduceți-vă copii și vedeți puținii ciudații rămași cât mai puteți.
Has the TV killed the circus star?
March 17th, 2008
Categories: circ . Author: dima . Comments: 1 Comment
Înghiţim sau nu săbiile alea?
Hai că ne-am enervat! Edituri de prestigiu gafează ruşinos cînd dau definiţii ale înghiţitorului de săbii. Toate spun că un înhiţitor de săbii este cineva care “pretinde” că înghite o sabie, că oferă iluzia faptului că o înghite. Auzi! Pretinde!
Vă spunem noi, înghiţitorii de săbii chiar înghit săbiile. Nu s-ar mai chema înghiţitori, ci păcălici de săbii!
Haideţi să vă spunem, pe bune, cum ajungi să treci prin corp o sabie fără să şi dai ortul făcînd asta.
În primul rînd e de muncă. Nu îţi bagi sabia rugîndu-te să nu îţi perforezi ceva pe dinăuntru. Sînt reflexe care se învaţă. Faringele trebuie antrenat. Doare cînd încerci să îţi vîri prin gît diverse obiecte dure, dacă mai sînt şi tăioase, ai cam pus-o…
Read more…
March 9th, 2008
Categories: inghititori sabii . Author: katya . Comments: 8 Comments
Prima amintire clară cu fraţii mei e din menajeria Circului Mare al Moscovei, unde am avut primul spectacol la care am participat toţi fraţii: Anna, Nikita, eu(Katya) şi mezinul Dima.
Se însera. Aveam emoţii pentru a doua zi. Dmitri făcuse ce făcuse şi dăduse foc unui tomberon tot încercînd să-i iasă exerciţiul. Dacă îl întrebi acum, i se pare şi lui incredibil cît era de neîndemînatic. Era rotofei, cu o claie galben pai, cu mînuţe mici. Şi mereu Anna, sora noastră cea mare, trebuia să îi şteargă mucii cu cordonul de la rochie.
Înainte de fiecare spectacol, îl punea să bea ceai de ceapă ca să fie ea sigură că nu-l apucă strănutul cînd ne era lumea mai dragă în arenă.
Anna ne-a crescut. Mama şi-a luat cîmpii, s-a remăritat şi-a şi murit la puţin timp după aia, căci tata hotărîse că circul şi familia nu fac casă bună şi dus a fost cu tot cu săbiile lui lucioase.
Nikita, care m-a înghesuit nouă luni în pîntecele maică-mii şi care zice mereu că el e mai mare, (cu două minute, dar tot mai mare cică e), e cel mai bun la înghiţit săbii. Pe cuvînt! Înghite nişte săbii de te şi miri unde naiba încap. Mă mir şi eu, deşi încap şi la mine cît pe colo… Vă spun, sîntem buni. Cred că cei mai buni!
Obsesia asta cu săbiile de la bunicul Serghei ni se trage. De la el ne-au rămas două lucruri: sabia lui de ofiţer rus imperialist şi o doză certă de nebunie căreia noi îi spunem pasiune.
Oricum, bunicul a fost cel care ne-a dat o linie în viaţă, chit că nu l-am cunoscut niciodată. Mama ne spunea că noaptea, de frica armatei roşii, bunicul Serghei, dormea cu sabia pe piept. Deşi, fie vorba între noi, fostul ofiţer brav avusese grijă să se ascundă foarte bine, într-un sat prăpădit din Oltenia, unde trîntise şi trei copii cu bunica, o româncă verde care s-a lăsat mai de voie, mai de plăcere furată de bunicul, de la fîntînă, cu tot cu cobiliţe.
La nici cinci ani după ce o furase pe bunica, a găsit de cuviinţă să îşi ia tălpăşiţa călare cu circul care campase preţ de o săptămînă la marginea satului. A trimis lună de lună vederi cu oraşele în care l-a purtat noua pasiune: dresura de cai. Bunica zice că mai era o pasiune la mijloc, una Betty, o roşcată focoasă de răul căreia şi-a lăsat bunicul pînă şi sabia acasă. Acum, Nikita zice că lui i se cuvine. Că e cel mai mare dintre băieţii din neam şi că pînă la urmă asta face: le înghite. Eu zic că aş avea şi eu oareşce drepturi, dar te poţi pune cu Nikita? Anna şi Dima au zis că ei au limba lată şi mai degrabă se ocupă cu efecte pirotehnice. De fapt eu ştiu de unde li se trage: de la piesa aia “Don’t Play With Fire” pe care au ascultat-o pînă le-a spart Nikita caseta pe spinare la amîndoi.
March 9th, 2008
Categories: familia . Author: katya . Comments: 2 Comments
